Deşi acest articol nu este unul despre educaţie, ci despre concedierea profesorului FMI, paralela cu sistemul de învăţământ este plină de învăţăminte.

Atunci când ne uităm la sistemul de învăţământ din România, mediocritatea generală este cea care ne loveşte. Deşi avem încă "oaze" de învăţământ românesc de calitate ridicată - şi fiecare dintre facultăţile sau liceele din România crede că este centrul acestei "oaze" deşi covârşitoa-rea majoritate sunt nisipul deşertului - în medie şi implicit per total, nivelul învăţământului este pe un trend puternic descendent. Ca să schimbăm această tendinţă şi să ne apropiem de sistemele de învăţământ din lume cele mai performante, trebuie să plecăm de jos, de la şcoala generală şi poate chiar de la învăţământul preşcolar. Cât timp copiii noştri vor sta cu mâinile la spate în băncuţe, terorizaţi de educatoare sau învăţătoare care nu au răbdare pentru ei, sunt prost plătite şi oricum au clase de 30 - 40 de copii în loc de 10 - 15 cum ar fi normal, nu putem spera la schimbarea noii generaţii. Acei copii vor termina facultatea fără să ştie să facă o prezentare în public, nu vor şti să vorbească despre ei şi problemele lor, iar cunoştinţele căpătate în sistemul de învăţământ vor fi numai teoretice, total rupte de nevoile pieţei muncii în societatea de astăzi. În final, vorbim despre tineri fără cunoştinţe utile şi cu o personalitate puternic marcată de traumele din sis-temul de învăţământ (învăţare pe dinafară, materii mult prea multe şi inutile etc). În statele moderne, profesorul şi tutorii au grijă de dezvoltarea studenţilor pe toate planurile, iar aceştia din urmă studiază independent şi fără a fi forţaţi de cineva, pentru ca apoi să prezinte colegilor de clasă şi profesorilor realizările lor - la fel ca într-o companie de succes, unde creativitatea apare la orice angajat şi ea se prezintă echipei pentru a deveni un produs s