Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că intenţionează ca, joi seara, să reunească în şedinţă noul Guvern, pentru a discuta despre proiectele pentru perioada următoare.
El a precizat că tot joi va încheia cu premierul interimar Cătălin Predoiu procesul de predare-primire a mandatului de şef al Guvernului. "Aş vrea să ne întâlnim în această seară şi să discutăm cu toţii pe marginea programului de guvernare".
"Sunt serios, muncitor, vin la serviciu la 6 dimineaţa şi plec atunci când se termină treaba. Este momentul să trecem la treabă", a spus Ungureanu. El a precizat că cele două principii pe care va merge noul cabinet sunt "prudenţa şi responsabilitatea".
Întrebat cum apreciază gestul liderului PSD, Victor Ponta, de a susţine un discurs în plenul Parlamentului, la votul de învestitură pentru noul Guvern, Ungureanu a apreciat că disponibilitatea acestuia pentru dialog reprezintă "garanţia bunei noastre înţelegeri".
"Guvernul este legitim şi aceasta o dovedeşte votul Parlamentului, dar îmi pare doar rău că opoziţia nu a fost în sală, m-aş fi bucurat ca această sală să fie plină. Este şi ceea ce l-am rugat pe domnul preşedinte Ponta cu câteva zile în urmă, condiţionările politice se vede că au decis altceva, dar apreciez foarte mult că a venit şi a avut aceeaşi disponibilitate de dialog cu echipa care urma să primească votul. Apreciez acest lucru fiind convins că reprezintă garanţia bunei noastre înţelegeri", a spus Ungureanu.
Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, cu 237 de voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă".
Pentru învestirea Guvernului, erau necesare 232 de voturi "pentru".
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că intenţionează ca, joi seara, să reunească în şedinţă noul Guvern, pentru a discuta despre proiectele pentru perioada următoare.
El a precizat că tot jo