Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea si opozitia din Grecia au cazut de acord. Isi vor primi banii de la Troika?

Publicat in Ziare.com, joi 9 februarie 2012 ·

Dupa numeroase discutii care nu au avut finalitate, Guvernul grec a reusit sa ajunga la un acord cu Opozitia privind masurile de austeritate.

Liderii principalelor partide politice s-au inteles in privinta masurilor care trebuie adoptate pentru ca statul elen sa primeasca inca un pachet de salvare, informeaza Reuters.

Chiar daca au existat dispute majore intre politicieni, mai ales in privinta taierii pensiilor, doua surse guvernamentale au precizat ca "s-a stabilit un acord". De altfel, singurul aspect asupra carora nu s-au inteles a fost reducerea pensiilor, potrivit documentului acordului, obtinut de Athens News.

In plus, presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a afirmat ca a primit un telefon de la premierul grec, Lucas Papademos, care l-a anuntat ca principalele partide politice au ajuns la o intelegere.

Oficialii zonei euro au spus ca pachetul de salvare trebuie adoptat de Grecia si aprobat de Uniunea Europeana, Fondul Monetar International si Banca Centrala Europeana pana pe 15 februarie, deci procedurile legale trebuie finalizate urgent.

"Supravietuirea acestei tari depinde de noul program. Trebuie sa fim extrem de responsabili", a precizat ministrul grec de Finante, Evangelos Venizelos.

Bursele au reactionat pozitiv la aceasta veste, dand semnale ca statul elen nu va parasi zona euro, asa cum se vehicula pana acum.

Insa populatia nu vrea sa accepte alte masuri de austeritate, conform publicatiei citate. Grecii au protestat violent, miercuri, iar doua sindicate au anuntat greva generala timp de 48 de ore, incepand de vineri.

Desi se asteapta ca BCE sa intervina pentru a mai cumpara din datoria statului elen, presedintele acestei institutii, Mario Draghi, nu a dorit sa faca nicio declaratie in acest sens. Insa, a reiterat ideea ca Grecia este o exceptie

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 18 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 29 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°