În afara problemelor pe care le are în USL, probleme vizibile şi în ultimele zile, după desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de premier, Victor Ponta a aprins fitilul şi la PSD Bucureşti: şef interimar, peste Marian Vanghelie, este Ecaterina Andronescu.
Prin votul dat miercuri în Comitetul Executiv al PSD, Victor Ponta este cu un pas mai aproape de unul dintre cele mai arzătoare ţeluri ale sale: îndepărtarea lui Marian Vanghelie. Deocamdată, primarul sectorului 5 rămâne cu funcţia de preşedinte executiv, dar va trebui să dea socoteală Ecaterinei Andronescu. Cu alte cuvinte, dacă în 2008, aceasta îşi făcea campanie în sectorul 5 cu afişe pe care scria „Garantat Vanghelie", acum s-a întors roata.
În faţa presei, Vanghelie a încercat să arate că nu l-ar afecta prea mult pierderea controlului asupra PSD Bucureşti şi că nu este legat de vreo funcţie în partid. „Funcţia mea se numeşte Marian Vanghelie şi cred că colegii mei de la Capitală aveau nevoie de un echilibru. Am vrut să dau dovadă de el şi de aceea o să demonstrez că vom câştiga alegerile în Bucureşti puternic, aşa încât nu îi vom lăsa să răsufle pe cei de la PDL nici dimineaţa, nici seara, nici noaptea", a declarat Vanghelie după şedinţa în care s-a consemnat „executarea" sa. Totuşi, înaintea CEx, primarul sectorului 5 a transmis un avertisment adversarilor săi politici: „Nu aţi văzut în campanie şi peste tot ce relaţie am eu cu doamna Ecaterina Andronescu? Am o relaţie foarte bună. Am eu destui cu care să mă cert, am o listă atât de complicată, o să vedeţi în perioada următoare, abia mă încălzesc".
Tot înaintea şedinţei CEx, Marian Vanghelie a fost nevoit să suporte glumele omologului său de la Constanţa, Radu Mazăre, care i-a spus că, în loc să fie la mitingul USL din Piaţa Universităţii, a fost ocupat „cu iubirea".
Deputatul Oana Mizil, cea la care făcea referir