Victor Ponta, copreşedinte al USL şi iderul Partidului Social Democrat, i-a transmis, joi, premierului desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu să nu continue politica Guvernului Boc, iar schimbarea de miniştri să nu fie de faţadă.
‘Demisia premierului Boc şi a guvernului este un lucru bun pentru România şi a fost un prim pas necesar. (…) Felicit pe Mihai-Răzvan Ungureanu pentru nominalizare, dar vreau să îl rog, dincolo de formulele politicoase, să nu continuaţi politica Guvernului Boc. Aveţi un guvern pe jumătate nou.E important ca schimbarea să nu fie de faţadă. Fostul guvern a plecat din funcţie având o cotă de încredere de 8% în rândul populaţiei’, a susţinut Ponta, de la tribuna Parlamentulu, potrivit Agerpresi.
Premierul desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, în plenul Parlamentului, că nu va începe de mâine o epocă de prosperitate, iar responsabilitatea şi prudenţa vor fi principii de bază în viitoarea guvernare. ‘Nu vin în faţa dumneavoastră în vremuri grele să vă fac promisiuni nerealiste. Nu va începe de mâine o epocă de prosperitate. Către ea avem un lung drum de parcurs. Prudenţa şi responsabilitatea sunt principiile de guvernare în anul 2012′, a spus Ungureanu, înaintea votului de învestitură.
El a precizat că obiectivul viitorului guvern este să consolideze ‘toate semnele bune ale măsurilor şi reformelor realizate şi să le concretizeze în beneficiul cetăţenilor’. În context, el a subliniat că obiectivele principale ale Guvernului sunt stabilitatea economică şi politică. De asemenea, el a menţionat importanţa aplicării unor ‘politici salariale responsabile’.
Primul-ministru desemnat Mihai-Răzvan Ungureanu a prezentat, joi, în plenul reunit al Parlamentului propunerile de miniştri din viitorul Cabinet pentru care a solicitat votul de învestitură.
Miniştrii propuşi sunt:
- vicepremier – MARKO BELA (UDMR)
- ministrul