Stuart Pearce va asigura interimatul la conducerea tehnică a naţionalei Angliei pentru meciul din 29 februarie cu Olanda, în aşteptarea numirii succesorului lui Fabio Capello, care a demisionat miercuri seară.
Pearce, în vârstă de 39 de ani, este actualul antrenor al echipei under 21 a Angliei şi a fost secundul lui Capello. De asemenea, el se ocupă de selecţionata Marii Britanii care va participa la Jocurile Olimpice de la Londra.
"El are o mare experienţă în interiorul şi în exteriorul organizaţiei noastre", a declarat joi preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal (FA), David Bernstein, într-o conferinţă de presă la stadionul Wembley. "Prioritatea este acum numirea unui selecţioner al Angliei", a adăugat el, fără să precizeze numele eventualilor candidaţi, însă menţionând că viitorul selecţioner nu va fi neapărat un englez.
Numele vehiculat cel mai mult de presa engleză pentru postul de selecţioner este Harry Redknapp, însă acesta a declarat că se concentrează asupra actualului său angajament, la Tottenham. "Nu ştiu nimic despre postul de selecţioner. Nici măcar nu m-am gândit. Am o treabă de făcut la Tottenham. Sunt concentrat asupra echipei Tottenham. Cei de la acest club au fost fantastici cu mine. Nu ar fi corect să mă concentrez asupra altei echipe", a afirmat Redknapp la postul SkySport.