Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.

Ca ton şi impresie "artistică", de suprafaţă, Victor Ponta mai că părea din aceeaşi familie de gândire cu Mihai R. Ungureanu. La concreteţea intervenţiilor cei doi au fost complementari, pentru că preşedintele PSD, prin expunerea celor 15 dorinţe ale opoziţiei, a susţinut un adevărat program de guvernare, în timp ce premierul (doar desemnat la acel moment) s-a limitat la enumerarea unor generalităţi.

La capitolul "sentiment", Ponta i-a răspuns aproape afectuos lui Ungureanu, cu o notă şi de mentor, dar şi de avocat al diavolului, când l-a îndemnat, prin analogie şi cu urături, la independenţă faţă de Traian Băsescu şi chiar de PDL. Parcă "democraţia încrederii", pe care abia o propovăduise Mihai R. Ungureanu, făcuse un prim şi neaşteptat prozelit: Victor Ponta.

Aceste inedite manifestări de afinitate le-au provocat o alergie instantanee liberalilor, care s-au zăvorât într-o şedinţă ca să întoarcă pe faţă şi pe dos ceva ce li s-a părut o vibraţie cam nelalocul ei în "lemnul" stâlpului social-democrat al USL. Mai furtunatici, Antonescu şi cu ai săi mai că nu au lăsat să se înţeleagă "franc" că nu dau aşa mare crezare loialităţii lui Ponta şi alor săi. Este posibil ca această bănuială să fie ceva mai adâncă decât declararea nemulţumirii că Ponta şi PNL sunt dizarmonice stilistic.

De fapt, Victor Ponta este cu o clasă mai înfipt în sol ca înverşunaţii colegi de Uniune - care văd monofazic "Jos Băsescu!" - şi animat de o doză corespunzătoare de versatilitate sănătoasă. Din această pricină, va cădea mereu în picioare şi, la vremea cuvenită, va fi chemat la împărţirea bucatelor, împărţire la care, deoacam