Ce neamuri au ăştia! Ce caractere! Cât de frumos s-au înălţat când i-a chemat ţara! Cumpătaţi din scutece, au pus deoparte tot ce au atins – de la Jaguare la ceasuri şi masterate. La 30 şi ceva de ani au tot pentru vreo două, trei generaţii.
Lubrifiaţi din scutece cu toate alifiile politice, sub ochiul atent al seniorilor, au luat guvernul în franciză fără, greţuri, fiţe – plurivalenţi şi multilaterali.
Par acolo de când lumea, genetic, din placentă. Născuţi pentru a guverna. Spiţa secretarilor generali a irupt spectaculos, în trombă, ca armăsarii sălbatici în preria americană, ţara care i-a umplut de competenţă la cursuri scurte.
Mulţi au vârsta viermilor şi ciumpalacilor. Dar secretarii generali au crescut fericit, profitabil, în umbra guvernului-erou Emil Boc, s-au adăpat glorios la inteligenţa vie a tandemului Igaş – Ialomiţianu. Atent selectionaţi după pedigri, prietenii, grade de rudenie, conform neamurologiei miticilor de tip Boc. Meseria de secretar general e croită să intre fest, ca o mănuşă, pe mâna de beizadea, de pilos, de oportunist, cu şcoala de vară făcută la partid sau în State.
Fiindcă România nu are o şcoală de politicieni, mini-bocii au fost nevoiţi să se abandoneze de suflet partidului, ca să fie plantaţi la timpul potrivit în pepiniera de miniştri, grupa pregătitoare.
Când noi ne perpeleam ca proştii de spaima dobânzilor la FMI, juniorii, de teamă să nu rămână tinichigii sau mecanici auto, dormeau cu burta pe carte, strângeau cu talent. Cunoştinţe. Bani, ceasuri. Păduri. Bijuterii. Au înţeles din fragedă pruncie cât de importante sunt nu atât pentru ei, cât pentru imaginea ţării în lume, lotul şi contul personal, vila, merţanul, auretul.
Am aflat în direct de la dna Boagiu, regina căilor ferate şi autostrăzii Bucureşti-Piteşti, că şmecherii ăştia mici stăteau ca pe arcuri cu
