Am urmărit atent discursul (partea a doua, revăzută şi adăugită) al lui Traian Băsescu la ceremonia de numire a cabinetului Ungureanu, de la Cotroceni. Ba, crezând că mi-a scăpat ceva esenţial, l-am şi citit vineri pe site-ul Preşedinţiei. Nu, nu mă înşelasem. Era parcă discursul unui marţian, complet rupt de realităţile pământeşti şi, mai ales, ale ţărişoarei şi poporului al căror preşedinte iubitor tot zice că e.

Exact atunci când, mă mir că n-a şi lăcrimat, Băsescu aducea elogii echipei Boc şi firitisea noul Cabinet, al lui Ungureanu, în România mai mureau câţiva oameni din cauza viscolului şi a gerului ale căror efecte autorităţile le-au contracarat mai mult la televizor, iar zeci de mii de oameni (25.000 doar în judeţul Buzău) erau sinistraţi şi blocaţi în case acoperite de nămeţi. Fără mâncare, fără căldură, fără posibilităţi de a cere ajutor, mulţi, foarte mulţi grav bolnavi. Unde or fi fost cei 50.000 de jandarmi (altminteri, rapid mobilizaţi în număr suficient, dacă e să ciomăgească niscaiva protestatari), unde era mândra oaste română, cu maşinile ei grele, scoase doar la paradă? Să nu fim nedrepţi, militarii şi meaiştii scoşi, totuşi, la deszăpezire, au făcut ce au putut. Dar au fost puţini, mult prea puţini, faţă de dimensiunile calamităţii.

O reală şi eficace mobilizare de forţe ar fi presupus un comandament profesionist, ar fi impus declararea stării de alertă, dacă nu chiar de necesitate: era vorba de primejdia de moarte în care se aflau oamenii dintr-o mare parte a ţării, nemaiamintind de imensele pagube din economie. Toate astea nu l-au interesat pe "preşedintele tuturor românilor", cel care îşi arogă o calitate decizională, executivă - "Eu, ca şef al statului..." - pe care, constituţional, nu o are. A găsit de cuviinţă să schimbe guvernul taman în plin marasm meteorologic şi să numească o altă garnitură, care cred că încă nici nu-şi dă