Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, joi, la emisiunea "Ultimul Cuvânt" difuzată de B1 TV, vizavi de discursul lui Victor Ponta din Parlament, că acesta a reprezentat o schimbare totală faţă de discursurile obişnuite ale Opoziţiei.
Acesta a precizat că cele 15 măsuri propuse de preşedintele PSD în Parlament nu condiţionează Guvernul, şi că multe dintre acestea ar putea fi puse în practică.
"A fost o schimbare de macaz, nu mi s-a părut deloc cauţionat Guvernul sau domnul Ungureanu, dar tonul şi construcţia discursului a fost cu totul alta. Cele 15 sunt un fel de program de guvernare dar au fost 15 direcţii unde a spus Ponta că la astfel de lucruri puteţi conta si pe sprijinul nostru. Sigur unele ar putea fi abordate, altele în mod evident vor fi abordate", a spus Berceanu.
Senatorul a adăugat că prin acest discurs s-ar putea ca Puterea şi Opoziţia să fi deschis o cale de dialog, însă aceasta nu reprezintă nici cea mai mică apropiere între cele două formaţiuni politice.
"Cred că este o chestiune comfortablă fiindcă iată se mai pot găsi nişte căi de comunicare, nu-mi imaginez nici cea mai mică apropiere între PDL şi USL, dar aşa o anumită comunicare s-ar putea deschide. PDL va comunica şi prin intermediul Guvernului", a adăugat Radu Berceanu.
Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, joi, la emisiunea "Ultimul Cuvânt" difuzată de B1 TV, vizavi de discursul lui Victor Ponta din Parlament, că acesta a reprezentat o schimbare totală faţă de discursurile obişnuite ale Opoziţiei.
Acesta a precizat că cele 15 măsuri propuse de preşedintele PSD în Parlament nu condiţionează Guvernul, şi că multe dintre acestea ar putea fi puse în practică.
"A fost o schimbare de macaz, nu mi s-a părut deloc cauţionat Guvernul sau domnul Ungureanu, dar tonul şi construcţia discursului a fost cu totul alta. Cele 15 sunt un fel de program de guvernare dar au