Ultima pagină a acestui prim număr şdin 1965ţ are un titlu deosebit de interesant, „Vrăjitorul din Montparnasse”. Nu doar că este vorba despre Brâncuşi, dar se vorbeşte astfel despre cartierul parizian în care a locuit. Articolul, semnat de Victor Torynopol şi însoţit de nişte schiţe ale lui Brâncuşi, este de fapt un fel de reportaj în Parisul marcat de prezenţa sculptorului.

Deschiderea spre artiştii români din diaspora este evidentă şi pare să fie parte a unui program susţinut de relaxare a vigilenţei anilor trecuţi faţă de „trădătorii de neam”. În numărul 2, pe ultima pagină, articol de Elena Vianu, intitulat „Preludii ionesciene”, se ocupă de volumul ionescian interbelic „Nu”. (...) Se simte îngăduinţa, indulgenţa cu care este tratată „tinereasca ostentaţie” a scriitorului devenit între timp scriitor francez. Autoarea îşi exprimă doar tristeţea că Ionescu nu a făcut pasul spre „revolta socială” care l-ar fi calificat pentru reabilitarea definitvă... Oricum, distanţa faţă de invectivele proferate la adresa celor plecaţi în articolele din anii anteriori este uriaşă.

Discursul rostit de Gheorghe Gheorghiu-Dej la posturile de radio şi televiziune este consemnat de-abia în numărul 2 de joi 7 ianuarie. Avîntul patriotic este şi mai pronunţat, sintagma „patria noastră” se repetă de foarte multe ori de-a lungul său, dar liderul politic nu uită să puncteze şi că: „Republica Populară Romînă şi-a lărgit continuu relaţiile internaţionale ş...ţ militînd cu perseverenţă pentru promovarea principiilor coexistenţei paşnice între ţări cu orientări sociale diferite”. În concluzie, Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu un fel de mîndrie personală, conchide: „Frumos şi minunat este viitorul care stă în faţa ţării şi a poporului nostru”.

(Luminiţa Marcu,

„Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)

Ultima pagină a acestui prim număr şdin