După câţiva ani de absenţă, voleiul feminin brăilean este pe cale să ajungă pe prima scenă a ţării. CSM Comision, echipa înfiinţată vara trecută, se află pe primul loc în seria Est a Diviziei A2 după disputarea turului şi a returului şi are deschis drumul spre turneul play off.
Antrenorul Vladimir Stănescu consideră că prima etapă a fost trecută cu bine, însă următoarea trebuie pregătită cu o şi mai mare atenţie, pentru ca la finalul turneului play off CSM Comision să promoveze în Divizia A1.
Avem lot de promovare
- Sunteţi mulţumit de lotul pe care îl aveţi ?
- În general avem un colectiv bun, cu experienţă competiţională, unul care poate duce Brăila în primul eşalon. Am încercat o modificare a posturilor, dar am revenit asupra deciziei. Pentru că libero-ul nostru nu se ridică la valoarea pe care ni-o dorim jucăm fără libero, deci ca pe vremuri, toată lumea preia, toată lumea se apără. Am încercat cu Ghiţă pe acest post, dar dacă secunzii nu evoluează la nivelul ei puteam să renunţ la o jucătoare bună în faza de atac? Nu, Ghiţă este foarte bună la primire, în faza de atac, gândeşte foarte bine, este o jucătoare de care nu te poţi dispensa mutând-o pe alt post, mai ales că ea serveşte şi foarte bine, este o jucătoare cu experienţă.
- Cu cine veţi disputa următorul meci oficial ?
- Să vedem cine va fi, nu este nimic sigur acum, poate fi CSM CSS 2 Bucureşti poate fi Pro Volei Botoşani, cina va câştiga va juca cu noi.
- Suntem avantajaţi sau nu de această pauză ?
- Avantaj că nu jucăm? Avantajul este al echipelor care joacă şi atunci va trebui să căutăm adversari ca să avem meciuri pentru a remedia carenţele constatate în ultima vreme şi pentru a păstra omogenitatea echipei.
Vrem cât mai multe meciuri de verificare cu echipe bune
- Aţi început pregătirile pentru următorul meci oficial ? @N_