Vremea geroasă şi viscolele predispun la lecturi prelungite. Şi, slavă Domnului şi editurilor, care nu stau degeaba în nici un anotimp, multe cărţi minunate ajung la îndemîna cititorilor. Autori mai vechi, cu galoanele celebrităţii pe umăr, sau scriitori mai noi, cu bastonul de mareşal în raniţă, apar pe bandă rulantă. Iată doar cîteva titluri care ni s-au părut tentante la o iute ochire. Începem cu un nume clopoţitor precum Marcel Proust. Capodopera lui În căutarea timpului pierdut se reeditează într-o nouă serie, din care apare acum un prim volum. Minunatul Swann (Editura ART, 2011, traducere, prefaţă, note, comentarii şi tabel cronologic de Irina Mavrodin) ne este oferit de unul singur. Un prim volum, aşa cum apărea şi cel tradus, cîndva, de Vladimir Streinu. Şi poate e bine ca Proust să fie citit cu ţîrîita şi cu încetişorul, pe felii, pe îndelete şi cu un alt tip de respiraţie a percepţiei epice. Sînt întru totul de acord cu uimirile provocate de Proust Irinei Mavrodin, la fiecare lectură, care bine a făcut că a păstrat fluenţa frazei originale şi nu a spart textul pentru a-l face mai lesne curgător. E bine aşa, pentru a degusta toate întorsăturile de frază şi frumuseţile unui stil contorsionat, care este textura alambicată a prozei/vieţii ce palpită în fiecare secvenţă extrasă de micul Marcel din marele dosar existenţial. Fiecare generaţie are dreptul, poate chiar nevoia, la un alt tip de lectură. Fiecare dintre noi, la o altă vîrstă, percepe astfel de romane perene într-un al mod. Că este vorba despre Madame Bovary, despre Anna Karenina sau despre Omul fără însuşiri al lui Musil. Dincolo de păţaniile amoroase ale lui Swann – cel care nu va termina niciodată studiul său despre Vermeer, ca şi eroul lui Camus din Ciuma, cu iapa lui alezană – şi de fiţele cochetei Odette de Crecy, iubita capricioasă a celui care oricum o iubeşte şi dă numele primului volum. C