În Imaginaţia simbolică 1, Gilbert Durand constată două tipuri de abordare hermeneutică a simbolului. Este vorba de hermeneuticile reductive şi cele instaurative. Primele „nu descoperă imaginaţ ia simbolică decît pentru a încerca să o integreze în sistematizarea intelectualistă curentă, prin reducerea actului simbolizării la un simbolizat fără mister”.

Cele instaurative se edifică prin accentuarea „efectului de transcendenţă” al simbolului2. În abordarea de tip instaurativ a imaginarului, poate fi adusă pe prima scenă a ideilor gîndirea lui Lucian Blaga. Exegetul care antrenează gîndirea blagiană în contextul european al chestiunii este Ioana Em. Petrescu3. Regretata exegetă demonstrează disponibilitatea spiritului blagian de a fi conexat unor remarcabile direcţii ale spiritului european, altele decît cele indicate ferm de chiar opera lui. Centrul exegetic al capitolului „Despre metaforă”, din lucrarea citată a Ioanei Em. Petrescu, e constituit de apropierile poziţiilor teoretice ale lui Lucian Blaga şi Paul Ricoeur, în definirea metaforei. Argumentele Ioanei Em. Petrescu sînt oferite de cele două studii: Geneza metaforei (Lucian Blaga) şi Metafora vie (Paul Ricoeur) (a se consulta şi notele 45-46 din pomenitul capitol al studiului Ioanei Em. Petrescu).

Studiul amintit al lui Blaga defineşte metaforicul ca pe o constantă transistorică a spiritului uman. Deşi o pomeneşte, filosoful ignoră definiţia retorică a metaforei, optînd pentru „rostul ontologic” al acesteia. Adevăratele semnificaţii ale spiritului metaforic pot fi circumscrise, scrie Blaga, doar de perspectiva metafizică şi antropologică. Teza fundamentală a filosofului român e că metafora reprezintă „un moment ontologic complementar”, în măsură să corecteze statutul precar al omului în lume. Două grade ale precarităţii găseşte Blaga în condiţia umană; acestea sînt determinate de d