Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămână de coşmar pentru energie. Eoliene oprite, pagube de milioane de euro pentru distribuitori, localităţi şi 50.000 de oameni în beznă

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 10 februarie 2012 ·

Săptămâna care se apropie de final aduce un bilanţ deloc îmbucurător pentru jucătorii din piaţa energiei, în special pentru distribuitorii de electricitate şi pentru producătorii de energie eoliană. Viscolul puternic alături de ploaia îngheţată au rupt stâlpi din beton şi au scos centralele eoliene din sistem, pierderile ridicându-se la milioane de euro. În cele mai multe cazuri, echipamentele afectate de viscol nu au fost asigurate, aşa că pagubele vor fi plătite din bugetele companiilor.

"Fenomenele meteo extreme înregistrate au provocat pagube de aproximativ 3,5 milioane lei (0,8 mil. euro) numai în ianuarie 2012. Paguba materială cea mai însemnată a fost reprezentată de ruperea a 136 stâlpi de medie tensiune din beton, din care 110 în judeţul Argeş, din cauza codului portocaliu de viscol din pe­rioada 24-26.01.2012, dar au fost deteriorate şi alte echi­pamente", explică reprezentanţii CEZ România, în por­tofoliul căreia se află CEZ Distribuţie, companie care asigură distribuţia de energie electrică din Oltenia, în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.

Reprezentanţii CEZ România spun că nu lucrează cu companii de asigurări, aşa că pagubele provocate de fenomenele meteo extreme vor fi acoperite în totalitate din bugetul propriu al companiei.

" La ora 14.00 (ieri - n. red.), un număr de 6.500 de consumatori din zona Olteniei erau nealimentaţi cu energie electrică", au mai precizat reprezentanţii companiei.

44.200 de oameni la lumina lumânării

Şi în zonele deservite de Electrica, firma de stat care asigură distribuţia de energie în Transilvania Sud, Transilvania Nord şi Muntenia Nord, erau înregistrate probleme, ieri un număr de circa 44.200 de consumatori fiind întrerupţi de la alimentarea cu energie electrică. Cei mai mulţi, 33.000, erau localizaţi în judeţul Buzău, 5.100 erau în judeţul Vrancea,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum o ora
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°