Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii brăileni au păreri împărţite legate de noul guvern

Publicat in Vocea Brailei, vineri 10 februarie 2012 ·

* cabinetul noului prim-ministru al României, Mihai Răzvan Ungureanu, a trecut ieri de Parlament cu 237 de voturi pentru şi doar două împotrivă, în condiţiile în care Opoziţia nu a participat la vot

* întrebaţi despre învestirea în funcţie a noului guvern, politicienii brăileni au avut păreri pro şi contra

Guvernul propus de noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, a trecut ieri de Parlamentul României cu 237 de voturi pentru. Decizia nu a fost o surpriză chiar dacă cei aflaţi în Opoziţie nu au participat la vot, membrii Coaliţiei deţinând majoritatea. Întrebaţi în legătură cu noul guvern, atât reprezentanţii Partidului Social Democrat Brăila cât şi cei ai naţional liberalilor şi-au manifestat scepticismul faţă de noul cabinet. "Atât strada cât şi noi am cerut alegeri anticipate şi un nou guvern nu rezolvă în niciun caz problemele României. Vom continua să cerem desfăşurarea alegerilor anticipate pentru că noul guvern, din ce am constatat, reia de fapt programul Guvernului Boc şi este evident că nu va avea o altă orientare. Deci, blocajul în care se află astăzi România din punct de vedere economic, generat şi de criză şi de toate lucrurile care ţin de conjunctura internaţională, este în primul rând generat de măsurile pe care le-a luat guvernul, fără să ţină cont în niciun fel de vocea Opoziţiei, dar măsuri care au fost de cele mai multe ori «a tăia» şi nu «a pune ceva în loc» şi nu «a stimula mediul de afaceri» şi nu «a încuraja» de fapt dezvoltarea pe toate segmentele economice, care ar fi generat locuri de muncă, stadii de impozite şi aşa mai departe", a spus Ion Rotaru, senator PSD Brăila despre acest subiect. Politicianul a menţionat că decizia USL-ului de a nu participa la votul pentru alegerea noului guvern a fost generată de faptul că Parlamentul "a devenit un organism decorativ" şi nu mai este capabil să îşi impună punctul de vedere. "Referitor

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 40 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum o ora
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 44 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 27 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°