Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 50 de rezervări la Marea Neagră

Publicat in Impact in Gorj, vineri 10 februarie 2012 ·

Planurile de concediu încep să prindă contur pentru gorjeni, mai ales că agenţiile de turism au pregătit deja ofertele. La mare căutare sun înscrierile timpurii, dovadă că pentru 50 de familii din Gorj reducerile de până la 30 la sută au fost de-a dreptul irezistibile. În topul preferinţelor se află litoralul de la Marea Neagră, cu destinaţii precum Mamaia şi Eforie Nord, dar gorjenii caută şi sejururi avantajoase la munte în staţiuni balneare.

Iarna nu pare să împiedice planurile pentru concediile de la vară. Dovadă că înscrierile timpurii atrag ca un magnet pe gorjenii interesaţi de litoralul românesc, iar reducerile de până la 30 la sută la pachete sunt atracţia principală. Programul a atras primele familii din Gorj încă de luna trecută, iar în prezent numărul rezervărilor pe litoral făcute de gorjeni este în creştere. Laura Dragu, agent turism Târgu-Jiu apreciază că interesul a crescut pentru programe care pun accent pe reduceri şi facilitează rezervarea unui bilet întro staţiune din timp. De altfel se practică în toate agenţiile valorificări prin înscrieri timpurii care au început la 10 ianuarie şi se încheie la 10 mai. Cu cât ne apropiem de 10 mai, reducerea descreşte. Cel puţin 50 de familii au cumpărat deja vacanţe speciale pe înscrieri timpurii”, a declarat Laura Dragu. Totodată, la fel de bine se vinde şi „Litoralul pentru toţi”, mai spun operatorii de turism. „Sunt târgujieni care au cumpărat cu 378 de lei o vacanţă specială, de 7 nopţi şi şase zile, pentru două persoane”, a precizat Laura Dragu. Mamaia, Eforie Nord şi mai nou Mangalia sunt printre cele mai solicitate staţiuni la Marea Neagră. Din ofertă nu lipseşte nici posibilitatea unui tratament balnear care adăugat la relaxare şi confort, dau tabloul unei vacanţe ideale. Nu mai puţin căutate sunt staţiunile de la munte mai ales pentru tratament balnear, unde de asemenea pachetele turistice i

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 22 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 28 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 55 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 27 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°