E cea mai câinească seară în cele trei săptămâni de protest. Pe lângă gerul năprasnic, un vifor înverşunat încearcă să smulgă orice întâlneşte în cale. Protestatarii îşi îndeasă bine căciulile pe urechi, îşi înfig zdravăn picioarele în pământ. Se clatină tot, copertine, gherete, bannere, oameni, stâlpi, copaci. Pancartele protestatarilor zboară în aer. Drapelul imens pe care îl poatră cu el s-a transformat într-un fel de velă şi-l poartă nesigur în direcţia vântului, în timp ce omul se căzneşte din răsputeri să stea lângă mulţime. La gât poartă, legată ca o eşarfă, o pereche de papuci portocalii. E un mesaj simbolic pentru politicieni. Să plece! După cele opt ore de stat în ger, în barbă i-au crescut ţurţuri. „Cum vă cheamă?”, întreabă reporterul. „Un Vot”, răspunde. Aşa îl ştie acum toată Piaţa, drept „Cetăţeanul Un Vot”. „Am vrut să spun că lor nu le pasă, că reprezint pentru ei doar atât, un vot”, mă lămureşte.
Ne-am ispăşit pedepsele şi acum ne eliberăm
Însoţit de un drapel imens pe care l-a confecţionat singur, Un Vot s-a mutat, de pe fereastra Facultăţii de Geografie, pe înălţimile statuilor din faţa Teatrului Naţional. Cel mai mult a stat căţărat acolo opt ore. „A fost un gest spontan, aşa sunt eu de fel, mai cu iniţiativă. N-am putut să stau în banca mea, am fost mereu un revoltat”, îşi explică Cezar gestul. În plus, e supărat. E supărat că poporul român tace şi că cei care îl conduc îşi bat joc.
„Ei cred că aici, în Piaţă, sunt numai ăia care nu sunt în stare de nimic. Eu am patru licenţe: matematică-informatică, drept, administraţie publică, finanţe. Am două posturi universitare, o duc foarte bine, întotdeauna am dus-o aşa. Am lucrat şi în guvern pe vremea CDR-ului. Dar nu-mi place că oamenii se pitesc în spatele măştilor. De vreme ce noi acceptăm ca preşedintele României să-l pună ca prim-ministru pe şeful serviciilor, înseamnă
