Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O alternativă la fuga de interioritate

Publicat in Observator Cultural, vineri 10 februarie 2012 ·

Mircea Cărtărescu a renunţat să mai scrie articole de opinie despre viaţa politică din România. Reacţiile la articolele sale constituie o foarte bună caracterizare a presei româneşti. Independent de opţiunile politice proprii, cred că rubricile de opinie ar trebui să fie un spaţiu deschis, în care să existe un schimb de idei. Chiar dacă nu am fost de fiecare dată de acord cu analizele sale în privinţa vieţii politice, atitudinea care mi s-a părut adesea binevenită şi corectă a fost aceea sugerată de expresia I agree to disagree. Cred că aceasta este şi condiţia unui schimb de idei lucrativ pentru democraţie. Nu aceasta a fost şi atitudinea „jurnaliştilor“. Deşi Mircea Cărtărescu şi-a nuanţat poziţia faţă de Traian Băsescu, am asistat la episoade de un grotesc nemaiîntîlnit. Personaje de un grobianism înfricoşător precum Mircea Badea puneau sub semnul întrebării talentul său de scriitor, calitatea cărţilor sale. Nimeni nu a fost scandalizat de faptul că acest „jurnalist“, deşi nu înţelege nimic din literatură, nu se sfieşte să facă judecăţi de valoare. Cu alte cuvinte, judecata care se face adesea este că un autor se compromite dacă eu, cititorul, nu sînt de acord cu opţiunile sale politice. O judecată de acest tip nu poate fi făcută decît de cineva care nu înţelege nimic . Este de ajuns să invoci destinul unor mari scriitori pentru a putea respinge raţionamente de acest tip. Cum ar fi să contest ta-lentul lui Cortázar doar pentru că nu sînt de acord cu atitudinea sa faţă de Cuba lui Castro? O asemenea judecată nu mai este posibilă în nici un spaţiu cultural ajuns la un grad de maturitate. Ca intelectual, ca om a cărui activitate implică, într-un fel sau altul, creativitatea, cred că ar trebui să fim în stare să ni-l imaginăm pe Celălalt, să devenim mai toleranţi, chiar dacă Celălalt susţine opinii cu care nu sîntem de acord, are credinţe religioase sau politi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 43 minute
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 43 minute
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 43 minute
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 9 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°