La portile raiului

Nimeni sa nu-indrazneasca vreodata

Sa-i ia bihoreanului, mai, tata

Palinca de pruna si slan-afumata,

Cu ceapa mancata, din brisca taiata.

Nu spun bihorenii c-au pus ei primii coada la pruna,

Da' tin la palinca lor ca la vatra strabuna.

S-apoi, nu-i om sa nu spuna

Pe lumea asta, ca-i tare buna.

Atata vraja poarta-n ea licoarea aurita,

Incat ajuns-a pretuita,

Peste mari si tari, ca apa sfintita.

De la strainii calatori, la facatorii legilor in tara,

Un det de palinca, nu se sfiesc, nici unii, nici altii, sa primeasca ori sa ceara.

Ba, chiar si pe lumea ailalta, palinca de Bihor

Le e de maare ajutor... consumatorilor!

Se zice ca un palincar cazangiu din Bihor si-un calugar rugator ajuns-au amandoi la portile Raiului. "Sfinte Petre, eu toata viata mea m-am inchinat la prune: cand le-am cules, cand stors-am sfanta lor zama si cand ciocnit-am pahare pline, cu toti trimisi de Domnul, la mine", marturisi cazangiul.

"Eu, preasfintia ta, m-am retras departe de lume, buzele mele n-au atins pacatul de prune, inchinare am adus la icoane, rugaciuni rostit-am cu milioane", zise calugarul. "Prea bine", rosti Sfantul Petru, ascultandu-i pe-amandoi. "Tu, cazangiule, treci in Rai, iar tu, calugare, un pas inapoi".

"Dar pentru ce aceasta sfanta nedreptate?", intreba calugarul nedumerit. "Pentru ca el "Doamne, ajuta!" zis-a de cate ori a ciocnit, dara tu, de cate ori pe zi numele I-ai pomenit?", zis-a Petru sfantul.

Istorie cu miros de prune

Nu se stie cine a fost primul om care a scos taria din prunele de pe pom. Indeletnicirea asta n-are paternitate, e o mostenire pastrata la sate, din vremuri tare-ndepartate.

Cu trei secole in urma, drept pilda, asa cum sta consemnat in Registrul de dijme din anul de gratie 1733, in Bihor existau de tre