Faceţi următoarea experienţă. Puneţi pe o plită un ceaun mare cu apă şi sare. Cînd începe să fiarbă, adăugaţi mălai (în ploaie) amestecînd cu telul. Dar asta e reţeta mămăligii, veţi spune. Chiar aşa. Numai că, dacă focul e destul de tare, iar ceaunul destul de mare, după cîteva minute, cu siguranţă nu vă veţi mai putea nici măcar apropia de plită. Mălaiul se va îngroşa şi, fierbînd, va începe să facă bulbuci care vor exploda tot mai des, eliberînd aburi fierbinţi, mai aruncînd în aer şi ceva stropi de mălai încins. E dovada că mămăliga explodează (ba, e chiar printre puţinele alimente care explodează în timpul preparării).
Iluzia că mămăliga nu explodează nu are acoperire nici măcar în realitate. Ea a folosit însă foarte bine regimului comunist, în special în ultima sa parte. Un clişeu foarte bine încurajat probabil şi pus în valoare de regim. Pentru că, dacă ţi se spune că eşti un bleg şi că eşti înconjurat de alţi indivizi la fel de molîi ai căror părinţi şi bunici n-au fost, la rîndul lor, decît tot nişte mămăligari blegi, încrederea în forţele proprii şi în reuşita unei revolte colective scade. Dacă la vreo întîlnire între rude sau prieteni, aveai curajul să spui că după părerea ta, în cele din urmă Ceauşescu şi chiar întregul regim comunist vor cădea, ţi se răspundea invariabil cu formule de genul „vezi-ţi de treabă, eşti naiv, nu fi copil că mămăliga nu face explozie...“.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorDar, în 1989 (neaşteptat pentru unii, previzibil pentru alţii), mămăliga naţională a făcut explozie. Una mai zgomotoasă şi mai periculoasă decît în tot restul blocului comunist. Fiindcă, dincolo de comploturi interne şi conjuncturi externe, cert este că mulţimea a dat peste răscoale şi l-a înlăturat pe Ceauşescu. Trecînd în revistă sfîrşiturile unor dictatori mai mult sau mai puţin notor
