Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce nu afli din ghiduri despre Thailanda

Publicat in Adevarul, vineri 10 februarie 2012 ·

Corespondenta noastră, Adina Brânciulescu, se pregăteşte să se întoarcă în ţară. Vă reamintim că a locuit câteva luni pe insula thailandeză Bulone, alături de soţul ei şi băieţelul lor (în vârstă de aproape 2 ani), perioadă în care ne-a relatat constant despre experienţele şi oamenii pe care i-au întâlnit.

Epilogul jurnalului său asiatic este dedicat celor care doresc să-şi petreacă o vacanţă de vis pe aceste tărâmuri exotice. Lăsând romantismul pe seama îndrăgostiţilor, ea ne oferă sfaturi şi sugestii, adunate în decursul multiplelor ei întâlniri cu Thailanda, utile atât celor aflaţi la primul contact cu minunatul tărâm tropical, cât şi celor legaţi printr-o poveste de iubire mai îndelungată de „Ţara Zâmbetelor".

După ce ne-a prezentat pericolele din preajma insulei Bulone (rechini în larg, meduze veninoase, pitoni uriaşi, şerpi mortali, scorpioni, miriapode, furnici de foc), un prieten cu darul exagerării, Jack, dacă vi-l mai amintiţi din numerele anterioare, ne-a liniştit spunându-ne: „Aici este ca la New York. Acolo trebuie să te uiţi pe unde mergi, să fii atent când traversezi ca să nu dea o maşină peste tine, să ştii ce să faci la metrou, pe scurt, să respecţi regulile oraşului. Aici trebuie să te uiţi pe unde mergi ca să nu calci pe un şarpe ori pe scorpioni şi să respecţi regulile junglei. Mă simţeam ca Mowgli, primind de la Baloo sfaturi despre legea junglei! Şi „Baloo" a adăugat ceva: „Staţi liniştiţi, până acum nimeni nu a murit pe aici înţepat sau muşcat de vreun animal".

Am primit această „introducere" la o oră după sosire şi ne-a făcut să ne întrebăm dacă am ales locul cel mai bun. Dar am rămas, şi acum, la plecare, adun în aceste două pagini câteva sfaturi care ar putea fi utile altor îndrăgostiţi de Thailanda.

Cum să stai în junglă

Când vii în Thailada, nu uita un lucru: eşti la tropice, iar dacă mergi mult către sud, spr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 26 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 13 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°