Apariţia volumului Despre purpură al lui Eugen Uricaru a fost un eveniment, aşa cum evenimente au fost volumele lui Dinu Flămând, Ion Mircea, Adrian Popescu, Horia Bădescu, ale echinoxiştilor care, înainte de a fi prezenţi în librării cu cărţi neobişnuite, aparţineau noului climat literar inaugurat de „noua erudiţie” definită după 1965: noua erudiţie, care aşeza alături universitarii temeinici, cu o aură de cărturari exemplari, cât şi eseiştii, criticii, jurnaliştii ieşiţi de sub interdicţie.

Din splendidele istorii din Despre purpură Eugen Uricaru a alcătuit un roman, Vladia: şi-a haşurat un teritoriu al lui, cu personaje şi cu o poetică menită să treacă dincolo de realismul magic al anilor şaizeci-şaptezeci. Rug şi flacără îl introduce pe ardeleanul Alexandru Bota în istoriile secrete ale revoluţiilor garibaldiene, într-o Europă în schimbare. Cartea inaugurează un stil de a realiza cercetarea romanescă: lângă istoriile vizibile, cercetate de istoricii profesionişti, se desfăşoară altele, „în oglindă”. Un romancercetare care anulează obsesiile prozei anilor şaptezeci este 1784. Vreme în schimbare – carte a „celeilalte istorii”, a „celorlalte ţinuturi” în care imaginarul îşi poate desfăşura în voie capriciile. Nuţ Mătieş este un pădurar care, selectat dintre iobagi pentru funcţia de gornic, este un slujbaş credincios, are autoritate şi de aceea un anume Melzer îl alege pentru a juca rolul lui Horia. De a fi dublura lui Horia. Cu cartea istoricului Prodan în mână, romancierul reface traseele răsculaţilor, reali sau posibili. Iar Nuţ Mătieş, falsul Horia, se plimbă pe trasee iniţiatice: într-o căruţă cu cadavre, salvate de la tradiţionala măcelărire, cu un ins marcat. Între personajele adevărate şi personajele „istoriei falsificate”, între cei de pe tărâmul acesta şi celălalt, vizitiul este Cărăuşul morţii: un puer senex. Suntem aici, în această geografie pe