Condamnarea regimului comunist a rămas, la cinci ani distanţă, doar un act simbolic. În plus, chiar preşedintele României a anulat, prin gesturile sale, cîteva dintre concluziile Raportului pe care şi le asumase în 2006 Pe 18 decembrie, s-au împlinit cinci ani de la momentul în care preşedintele Traian Băsescu a citit în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului concluziile Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romånia (CPADCR). Recent, pe site-ul www.contributors.ro, domnul Cristian Vasile, fost secretar al comisiei prezidenţiale, a publicat un text intitulat „Cinci ani de la Raportul final. Despre o condamnare – nu doar simbolică – a regimului comunist“ (1.), care merită, cred eu, cîteva observaţii critice şi mai ales o serie de amendamente de fond. E necesar să recapitulez – o remomorare împotriva amneziei interesate – că preşedintele României nu a avut de la bun început iniţiativa unui asemenea demers. După preluarea puterii în România, în decembrie 2004, de către o coaliţie de centru-dreapta, o parte a societăţii civile, formată cu precădere din intelectuali publici afiliaţi sau apropiaţi GDS şi Revistei 22, a cerut insistent, prin diferite memorii, scrisori deschise, dezbateri, preşedintelui României recent ales condamnarea publică a regimului comunist. Este de notorietate refuzul iniţial al preşedintelui sub diferite pretexte: fie că nu poate condamna 3,8 milioane de membri de partid (2.), fie că „nu consideră oportună şi actuală condamnarea comunismului“ (3.), fie că are nevoie de probe concludente (4.). Dar poate cea mai clară dovadă că şeful Statului a refuzat iniţial să condamne regimul comunist a fost înfiinţarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (devenit între timp IICCMER), în coordonarea prim-ministrului, în decembrie 2005 (deci, mai devreme cu patru luni de organizarea CPADCR). Cel ma