O brașoveancă a sesizat poliţiştii marţi că fiul ei de 15 ani, în timp ce se întorcea de la şcoală, pe Aleea Sânzienelor, a fost tâllhărit de doi indivizi necunoscuți. Tâlharii l-au bruscat şi i-au luat cu forţa un telefon mobil în valoare de 800 lei.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reuţit să identifice suspecții în acest caz: un minor de 15 ani, din Zărnești, și un brașovean de 18 ani. Oamneii legii au recuperat telefonul, care fusese vândut de suspecți cu suma de 200 lei unui tânăr din Brașov, bani pe care cei doi i-au cheltuit.
Minorul a fost prezentat mierucir Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov, care a stabilit că acesta a acţionat cu discernământ, ca urmare polițiștii l-au reținut, împreună cu celălalt suspect, pentru tâlhărie.
Instanța de judecată a dispus ieri arestarea preventivă, pentru 15 zile, a minorului, respectiv pentru 20 de zile a celuilalt suspect, ambii fiind încarcerați în arestul I.P.J.Brașov, iar cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii lor activități infracționale.
O brașoveancă a sesizat poliţiştii marţi că fiul ei de 15 ani, în timp ce se întorcea de la şcoală, pe Aleea Sânzienelor, a fost tâllhărit de doi indivizi necunoscuți. Tâlharii l-au bruscat şi i-au luat cu forţa un telefon mobil în valoare de 800 lei.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reuţit să identifice suspecții în acest caz: un minor de 15 ani, din Zărnești, și un brașovean de 18 ani. Oamneii legii au recuperat telefonul, care fusese vândut de suspecți cu suma de 200 lei unui tânăr din Brașov, bani pe care cei doi i-au cheltuit.
Minorul a fost prezentat mierucir Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov, care a stabilit că acesta a acţionat cu discernământ, ca urmare polițiștii l-au reținut, împreună cu celălalt suspect, pentru tâlhărie.
Instanța de judecată a dispus ieri arest