Jonathan Franzen, Libertate,

Traducere şi note de Daniela Rogobete,

Iaşi: Editura Polirom, 2011

Până în 2001, Jonathan Franzen era un scriitor relativ necunoscut, cu două romane la activ, bine primite de critică dar nu neapă rat şi de public.

Apoi, în septembrie 2001, celebra Oprah Winfrey alege romanul Corecţii (proaspăt apărut la acea dată) pentru clubul ei de lectură. Franzen este la început încântat, acordând-i vedetei un lung interviu, după care se răzgândeşte şi îşi exprimă îngrijorarea că din cauza publicităţii făcute de o emisiune şi o personalitate media care se adresează aproape în exclusivitate femeilor, romanul ar putea fi desconsiderat de publicul masculin. Se iscă un mic scandal, scriitorul nu mai apare în emisiunea vedetei, însă, când înşişi criticii par să-i dea dreptate doamnei Winfrey, temerile îi sunt spulberate. Romanul câştigă două premii literare prestigioase, The National Book Award for Fiction şi James Black Tait Memorial, ajungând finalist în cursa pentru Pulitzer-ul din acel an şi aducându-i lui Franzen celebritatea, faima şi recunoaşterea aferente. Spre cinstea lui, autorul a avut inspiraţia să-i mulţumească public lui Oprah pentru promovarea făcută romanului (fără contribuţia ei este posibil ca autorul să nu fi ajuns cunoscut) iar ea l-a iertat, dovadă că, la aproape zece ani de la publicarea Corecţiilor, al patrulea roman al autorului, cel despre care vom vorbi azi, se regăseşte din nou în lista de lecturi a clubului Oprah, fiind catalogat, şi din nou pe bună dreptate, o capodoperă.

Într-un fel, Libertate este continuarea firească a Corecţiilor, dar nu în sensul clasic al urmăririi pe mai departe a destinului aceloraşi personaje, ci mai degrabă a romanului care se aşterne firesc în continuarea celui anterior, pentru că Franzen nu şi-a epuizat nici interesul şi nici verva pentru fa