Conjuctura, spune el, l-a făcut să monteze, pînă acum, doar în Bucureşti. Spectacole făcute de el în vremea facultăţii au fost preluate de teatre profesioniste din Capitală, a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru Debut (o categorie nu foarte de bun augur pentru regizori, spun unii) şi a montat în două teatre de stat extrem de importante din Bucureşti – Naţionalul (Purificare de Petr Zelenka) şi Teatrul Odeon (Pentru că pot de Arthur Kopit) –, cea mai nouă producţie a sa fiind Cabina artistelor a cehului Arnost Goldflam, la ArCuB. În ultimii ani, nici un tînăr absolvent de re-gie nu a avut o asemenea expunere publică, în cel mai pretenţios oraş teatral al ţării, încă de la debut, şi sînt destui regizori afirmaţi care nu lucrează trei spectacole pe an – care ar fi, deci, „secretul“ lui Alexandru Mâzgăreanu? Spectacolele de „şcoală“ care au atras atenţia asupra lui, Romanţioşii, Fool for Love (pentru care a şi fost premiat la Piatra Neamţ, cu Ana Ularu, Adrian Nicolae, Ionuţ Vişan şi Vasile Flutur, unii dintre cei mai talentaţi tineri actori ai promoţiei lor), Funcţionarii, dovedeau o preferinţă pentru situaţii dramatice puternice, cu personaje bine conturate, tratate funciarmente realist, un interes pentru constantele universale ale umanului mai degrabă decît pentru tematici social-politice sau subiecte ale actualităţii imediate, stăpînirea elementelor de bază ale meseriei şi o bună conducere a actorilor. Calităţi care – mai ales aplecarea spre „tradiţionalul“ realism psihologic – făceau în mod cert din Alexandru Mâzgăreanu un nume demn de urmărit de către teatrele publice, nu foarte aplecate înspre risc şi care-i puteau pune la îndemînă, pe mai departe, spaţiul necesar dezvoltării unui stil personal. Dar poate că Bucureştiul nu era dintru bun început o opţiune lipsită de riscuri: scenic, Capitala e un oraş al actorilor, cei pentru care vin oamenii la teatru