Am remarcat, de cîtăva vreme, tot mai multe clamări pe tema necesităţii unei „intervenţii“ a intelectualilor în politică şi în „rezolvarea problemelor ţării“. Nu ştiu în ce măsură e un curent important în opinia publică, n-am la îndemînă rezultatele vreunui sondaj de opinie serios din care să rezulte că un număr semnificativ de cetăţeni ar dori aşa ceva. Dar pe bloguri, pe forumuri, în comentarii am observat tot mai multe puncte de vedere de acest fel. Recentele proteste au multiplicat şi „acutizat“ cumva solicitările de acest fel. Fie că, sub articole scrise de intelectuali, comentatorii plasau variaţiuni pe tema „în loc să vă daţi cu părerea, mai bine implicaţi-vă“, fie că protestatarii cereau, în stradă, prezenţa mai intensă a intelectualilor (scriitorilor, artiştilor) – sentimentul era acelaşi: pentru (unii) cetăţeni, nevoia unor minţi luminate e resimţită ca o modalitate de a ieşi din crizele de tot felul.
DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anTema e veche cît tranziţia. La începutul anilor ’90, împărţise societatea în două: unii cereau implicarea intelectualilor, alţii credeau că, dimpotrivă, intelectualii ar fi mai utili dacă şi-ar vedea de ale lor şi s-ar declara „apolitici“. Ceea ce, între timp, s-a şi întîmplat: unii au făcut politică de partid, alţii – organizaţii civice, alţii şi-au văzut de ale lor. Cu mai mult sau mai puţin succes. Dacă, după 20 de ani, o parte a publicului (în general, oameni instruiţi, „lideri informali de opinie“) îi „recheamă“ pe intelectuali în Agora e o problemă. Sigur, explicaţia cea mai la îndemînă este neîncrederea în politicienii „produşi“ de partide. O a doua explicaţie ar fi starea de confuzie generală, neîncrederea generalizată în „calea pe care se îndreaptă ţara“ (cum sună o întrebare-standard în sondaje). Dar cred că e şi un sindrom a
