În criza datoriilor elene, problema nu e disponibilitatea Guvernului elen de a face economii. Reformele nu se pot face fără acordul populaţiei.

Gata. Grecii s-au săturat definitiv. Greve generale se ţin lanţ împotriva tăierii pensiilor, a salariilor şi a locurilor de muncă în sectorul public. Înjurăturile se îndreaptă împotriva politicienilor de la Atena, a birocraţilor de la Bruxelles şi, nu în ultimul rând, a nemţilor–dictatorii austeritaţii. Acordul la care a ajuns Grecia acum cu creditorii internaţionali nu este nici pe departe o urmă de speranţă. Să fim realişti: Atena promite orice pentru că fără banii europeni, nu poate supravieţui. La rândul ei, Troica internaţională pare mulţumită cu aceste promisiuni şi lasă impresia că ea chiar ar crede în însănătoşirea economiei elene.

Decisivă este în această chestiune voinţa poporului grec. Dar acesta nu mai are deloc rezerve. În faţa distrugerii oricărui plan de viitor, oamenii nu sunt dispuşi să gireze reforme profunde în ţara lor. Nici nu e de mirare: niciun stat european nu a aplicat asemenea măsuri de austeritate precum Grecia. Soluţia economică ar fi ieşirea Greciei din zona euro, pentru că are o economie prea slabă şi o administraţie mult subdezvoltată faţă de cele europene. Soluţia politică lipseşte, la fel cum lipseşte curajul de a pronunţa cuvântul “faliment”.

Problema e că Europa suferă de un fel de sindrom Stockholm adaptat la criza euro. Cu cât curg mai mulţi bani în gaura neagră elenă, cu atât creditorii vor deveni mai dependenţi de Atena (cu aşa sume în joc) şi cu atât vor fi mai dispuşi să închidă câte un ochi sau ambii când Grecia nu îşi face temele.

Criza euro rezolvată?! Hai pe bune... (The Telegraph)

Grecia încă se mai ţine de marginea prăpastiei, dar dacă vă faceţi iluzii că problemele de fond ale zonei euro s-ar fi rezolvat, vă înşelaţi amarnic.

C