Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viktor Orban: Am fost ținta unui puci. VEZI pe cine acuză premierul ungar

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 februarie 2012 ·

Premierul ungar Viktor Orban susține că împotriva sa și a guvernului pe care îl conduce a fost pus la cale un puci, implicând aspecte de securitate naţională şi cu participarea unor diplomaţi ungari şi străini. Șeful executivului de la Budapesta susține că din acest complot ar fi făcut parte și postul CNN. Sursa: REUTERS

Potrivit agenției MTI, care citează presa din Ungaria, premierul ungar a făcut aceste acuzații în timpul unei reuniuni a partidului său, Fidesz. El a afirmat cu acest prilej că pentru orchestrarea acestei lovituri de stat s-a apelat şi la media internaţionale, oferind drept exemplu ştirile difuzate de CNN care au pus un accent special pe criticile împotriva șefului guvernuluii de la Budapesta.

În pofida acestor atacuri concertate, puciul a fost zădărnicit, a subliniat Orban, conform ziarului ”Magyar Nemzet”, preluat de Agerpres.

Diplomaţi având legături cu guvernul precedent au încercat să facă uz de relaţiile lor internaţionale pentru a-i submina poziţia premierului, a scris şi cotidianul ”Magyar Hirlap”

Identificarea vinovaților

Viktor Orban s-ar fi referit, când a vorbit de atacuri coordonate, la ultimele zile din decembrie 2011, notează presa de la Budapesta.

În anturajul lui Orban s-au făcut analize pentru a încerca să se stabilească motivele pentru cascada de ştiri critice la adresa lui Orban şi a guvernului său de la finele lui decembrie 2011. În acelaşi timp, diplomaţii ungari au fost instruiţi să folosească aceste informaţii şi să facă demersuri punctuale pentru a îmbunătăţi imaginea Ungariei.

Orban a fost extrem de criticat în ultimele luni, atât în Ungaria cât și în Occident, pentru modificarea unor legi, în noua Constituție, ce conferă puteri controversate executivului, inclusiv asupra băncii centrale. Comisia Europeană a anunțat deschiderea a trei ”proceduri de infringement” împo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°