Deşi nu cred că sunt cel mai în măsură să analizez un discurs politic, cred că pot să-mi spun părerea despre, probabil, cea mai bună schimbare de paradigmă în gândirea unui om politic din ultimii ani. Discursul de ieri a fost ceea ce aşteptam de mult timp de la preşedintele celui mai important partid din Opoziţie. Chiar dacă a provocat deopotrivă angoase, reacţii alergice, panică, disperare, isterie, admiraţie, laude s.a. Tremurul, atacul de panică, vertijul etc pare că au încercat pe dependenţii de trecut din politica românească.

Discursul de ieri nu a fost recomandat talibanilor din cele două tabere, a puterii şi a opoziţiei. Discursul a fost mai degrabă adresat României tăcute, românilor care aşteaptă altceva de la clasa politică. Inclusiv celor ieşiţi în stradă. Nu doar exerciţii de oratorie, acuze de la un capăt la altul, împroscări cu noroi care, toate, mai devreme sau mai târziu, se liniştesc la un pahar de vin. Petreceri la care ideologia este puternic excedată de interesul comun de îmbogăţire rapidă, privilegii, frăţie întru furăciune s.a.m.d

În opinia mea, Ponta a dat o palmă dependenţei de agresivitate, cuvintelor alese dar goale de conţinut, unilateralismului de la un capăt la altul în politică. A întors spatele unui trecut care a împărţit aproape totalitar România în albă şi neagră. Cine nu este cu noi este împotriva noastră nu mai merge. A dat un semnal de dialog civilizat, minim necesar pentru construcţia unui model de Românie pe care din ce în ce mai mulţi şi-l doresc. A dat o palmă experimentelor radicale la care România părea să fie sortită să le reprezinte.

Ponta s-a rupt în primul rând de politica bazată exclusiv pe ideologia clasică. Ieri a confirmat că poate propune măsuri/politici publice esenţiale pentru România, fără a le eticheta – chiar lipsit de importanţă – în stânga sau dreapta. Ieri, i-a dat o lecţie noului prim mini