Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grigoraş: Jocul a scârţâit în această perioadă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 10 februarie 2012 ·

Petre Grigoraş nu are concluzii favorabile după primele trei amicale ale pandurilor în Antalya. Gorjenii au lacune mari în defensivă, dar tehnicianul nu este îngrijorat.

Pandurii Târgu Jiu rămâne fără victorie la revenirea în Antalya, după primele trei jocuri de verificare, reuşind o remiză, scor 3-3 cu MTK Budapesta (Ungaria, liga a 2-a) şi două înfrângeri, 0-3 cu FK Zeta (Muntenegru, liga 1) şi 1-2 cu FK Novi Pazar (Serbia, liga 1). Tehnicianul Petre Grigoraş critică defensiva, slăbită prin plecarea lui Chiricheş şi accidentarea lui Adi Rusu, dar este încrezător că noii titulari, Unguruşan şi Cardoso, se vor adapta până la finalul pregătirii. „Din păcate, în cele trei amicale, am consemnat lacune mari în defensivă, în absenţa titularilor din turul campionatului. În zona centrală, Cardoso încă nu s-a integrat 100% pe postul de fundaş central. Cea mai mare vină o port eu, pentru că l-am plimbat pe toate posturile, mai aveam un pic şi-l puneam şi în poartă. Sunt convins că se va redresa şi el şi se va înţelege mult mai bine cu Viera. La fiecare partidă s-au făcut greşeli în zona centrală a apărării, nu numai Cardoso şi Viera, Tătaru, Rada. Jocul a scârţâit în această perioadă. Nu sunt îngrijorat foarte tare“, a concluzionat Grigoraş.

Rămâne blestemul

pe dreapta

Postul de fundaş dreapta de la Pandurii rămâne blestemat. După ce s-au „rupt“ în ultimul timp Pleaşcă şi Rusu, şi cel venit să-i suplinească, Bogdan Unguruşan, a suferit o infecţie la un deget şi va rata o parte din pregătire. Grig nici nu ştie pe cine să mai „sacrifice“ şi se gândeşte din ce în ce mai serios la schimbarea sistemului de joc. „Unguruşan a făcut o infecţie la deget. Trebuie să mergem pe la preoţi să contracarăm blestemele de pe partea dreapta, acolo

ne-au picat patru oameni. Chiar o să schimb sistemul, să jucăm 3-4-3, dar nu ştiu cine o să meargă să joa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°