Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Sînge proaspăt » Jucătorii tineri de la Rapid au impresionat in amicalul cu Radnicki

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 10 februarie 2012 ·

Deac argint viu şi Adrian Grigore, omul potrivit la locul potrivit, au adus aseară o remiză muncitorească pentru oamenii lui Lucescu junior.

După o serie fulminantă de victorii, trenul Rapidului a mai pierdut din viteză în prima repriză. Aseară a dat peste nişte sîrbi dispuşi la o prestaţie mai mult decît bărbătească, de parcă în joc era vreun trofeu.

Vezi AICI VIDEO de la Rapid-Radnicki 1-1

Jocul echipei lui Lucescu junior a funcţionat bine pînă la finalizare, unde s-au pierdut nişte timpi esenţiali. Ioniţă I (18) a încercat din prima, la colţul scurt, după ce mingea a circulat bine pe traseul Bozovici - Surdu. După ce-au scăpat de controlul la glezne, giuleştenii au mai avut şanse de a trage la poartă, fără eficienţă însă.

În minutul 42, rapidiştii au încasat gol scăpîndu-l din marcaj pe un sîrb cît copacul, care a marcat nestingherit de la bara a doua. A fost genul de meci de uzură, în care fiecare a încercat să-şi impună cuvîntul la mijlocul terenului.

Premieră pentru un copil

Repriza secundă a adus un suflu nou în joc. Fazele au căpătat dinamism în ultima treime, Rapid a dominat. Deac (55) era să egaleze repede, dar mingea s-a dus în plasa laterală. Unul dintre cei mai în formă şi-n toamnă, "aripa" de la Schalke a scos o lovitură liberă, a bătut-o aproape perfect, balonul a lovit bara, apoi puştiul-muncitor "de la a doua", Adrian Grigore, a reluat din cîţiva metri în poarta goală: 1-1. Primul său gol la echipa mare!

Rapid - Radnicki (Serbia, I) 1-1

A marcat pentru giuleşteni: Ad. Grigore (66)

Rapid (prima repriză): Drăghia - V. Creţu, Burcă, Oros, Bozovici - N. Grigore, Alexa, Al. Ioniţă II - M. Roman, Al. Ioniţă I, Surdu.

Rapid (repriza secundă): Vîtcă - Rui Duarte, Dăescu, Glauber, Ezequias - Ad. Grigore (66 Herea), Pavlovici, Grigorie - Deac, Pancu, Sburlea. Antrenor Răzvan Lucescu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 25 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°