Bill Gross, co-fondatorul Pacific Investment Management Co. (Pimco), și-a mărit deținerile de bonuri de trezorerie americane la cel mai mare nivel din iulie 2010, în timp ce Warren Buffet, investitorul multimiliardar, le consideră „periculoase”.
Gross a mărit deținerile de obligațiuni guvernamentale și bonuri de trezorerie americane de la 30% la 38% din fondul Pimco „Total Return Fund”, în valoare totală de 250,5 miliarde de dolari, cel mai mare fond mondial de obligațiuni, conform unui raport publicat, ieri, pe site-ul companiei și preluat de agenția de știri Bloomberg.
Pe de altă parte, Buffet, președintele Berkshire Hathaway Inc. a declarat că taxele și inflația ar trebui să prevină investitorii să cumpere acțiuni. Aceste declarații l-au pus pe acesta în tabăra anti-obligațiuni, alături de Laurence D. Fink, directorul executiv al BlackRock Inc., cel mai mare fond de gestiune de capital, care a declarat săptămâna aceasta că investitorii ar trebui să-și investească 100% din fondurile lor în acțiuni datorită veniturilor mai mari.
Obligațiunile „sunt printre cele mai periculoase active”, a declarat Buffet într-o adaptare a scrisorii anuale către acționari publicată pe site-ul „Fortune magazine”. „În ultima sută de ani, aceste instrumente au distrus puterea de cumpărare a investitorilor din multe țări, chiar și dacă deținătorii continuau să primească plata dobânzilor și a capitalului la timp.”
Dobânzile obligațiunilor SUA cu scadență la 10 ani au stagnat la 2,03% față de ziua precedentă, după ce au atins nivelul minim record de 1,67% pe 23 septembrie.
„Notă de avertisment”
Diferența dintre dobânzile obligațiunilor cu scadență la 10 ani și creșterea anuală a costurilor de consum, denumită dobânda reală, este, însă, -0,97%. Aceasta fusese și -2,14% în octombrie 2011, cea mai scăzută valoare din 1980.
„Obli