De la o vreme, urmăresc programul "Miracole" de pe Zone Reality. Până să dau de el - întâmplător, fireşte, căci despre lucrurile bune şi frumoase nu se prea vorbeşte - trăiam cu impresia că respectivul canal trăieşte exclusiv din chestii gen "Trădaţi din dragoste", exploatând adică "setea de mizeria altora", cum bine spunea Fănuş Neagu, atracţia morbidă a publicului pentru tot ceea ce este sângeros sau imund.
"Miracole - cu Roma Downey" ("It's a Miracle!" în original) m-a capturat imediat. Am devenit dependent. Nu-mi mai pot imagina cum altfel mi-aş putea începe zilele săptămânii. Înainte şi după ce-l duc la şcoală pe băiatul meu cel mare sunt lipit de televizor şi nu o dată i-am povestit, în drum spre şcoală, ceea ce tocmai văzusem, considerând că e cea mai bună formă posibilă de educaţie, de dezvoltare a spiritului.
Unele dintre cazurile prezentate mă ţin la oarecare distanţă, ca să zic aşa, pentru că e vorba despre oameni care s-au vârât de bună voie în gura lupului, fără a fi obligaţi sau forţaţi în vreun fel. Mă bucur că au scăpat în mod miraculos, dar...
Acestea sunt însă puţine. Covârşitoarea majoritate a întâmplărilor n-au fost provocate în niciun fel de protagoniştii lor, oameni simpli şi curaţi, astfel încât te duci cu gândul la vorba "Dumnezeu îi încearcă pe cei pe care-i iubeşte".
Am să vă povestesc două, de facturi diferite (şi, în ochii unora, de gravitate diferită).
Un cuplu avea un câine, Sailor. Într-o zi, acesta a căzut jos şi nu s-a mai mişcat. Pur şi simplu. Au alergat la veterinar, care le-a spus că patrupedul a paralizat, probabil ca urmare a unor leziuni interne de origine necunoscută. Nu e nimic de făcut, le-a zis, trebuie eutanasiat. Au refuzat, l-au luat acasă, l-au întins pe o pernă, i-au oferit apă şi mâncare, l-au vegheat. Câinele nu mişca deloc. Au trecut două zile, după care bărbatul a decis că nu mai e nic
