„Hmm... Cred că de data aceasta voi lua salata cu creveţi...“ „Ţi-o recomand, am luat eu data trecută şi a fost excelentă.“ Cei zece români de la masă par nişte obişnuiţi ai acestui restaurant situat la doi paşi de uriaşul bloc din sticlă al Comisiei Europene. Şi chiar sînt. De mai bine de doi ani, se întîlnesc aici, o dată pe lună, nu doar ca să ia cina după o zi de lucru, ci să discute, pur şi simplu, despre România. Unii dintre ei lucrează în instituţiile europene, alţii – în sectorul privat, îndeosebi în numeroasele grupuri de consultanţă din cartierul european.
Reprezentanţa României la Uniunea Europeană nu e departe, cîteva minute de mers pe jos. Pot fi văzuţi uneori şi acolo, cînd sînt organizate evenimente publice.
„Dacă mă uit în sală, văd unii dintre foştii mei colegi cu care am trecut prin etapele dificile ale negocierilor de aderare şi apoi ale procesului de pregătire. Sînt experţi foarte buni, care azi lucrează în instituţii comunitare“, spunea, la una dintre aceste întîlniri, Leonard Orban, pe atunci consilier prezidenţial pentru afaceri europene, cu puţin timp înainte de a prelua portofoliul ministerial.
DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosită„Insule“ de competenţă în administraţie. Peste 500 de români lucrează acum doar în Comisia Europeană, iar în întregul Bruxelles instituţional se spune că ar fi peste 2000. Un număr comparabil activează în zona privată. Fiecare poate spune o poveste individuală de succes şi toţi laolaltă fac un nume bun României. Există însă şi o pierdere pentru ţară: sectorul public din România ar fi avut nevoie de mulţi dintre ei, dar nu a ştiut cum să-i determine să rămînă.
„M-am întors în România după trei ani în care am fost comisar european. Am avut ca obiectiv să obţinem o extindere a cunoa