Autorităţile au găsit o soluţie pentru salubrizarea Craiovei şi în 2012, încredinţând această activitate, prin negociere directă, tot SC Salubritate Craiova SRL
Pericolul ca municipiul Craiova să rămână nemăturat şi cu gunoiul nestrâns pare să fi trecut. Autorităţile au găsit până la urmă o soluţie de ieşire din impasul în care se afla, din cauză că firma de salubritate a consiliului local n-a reuşit să obţină decât o licenţă provizorie, pe un an, ba chiar s-a vehiculat faptul că se afla în incompatibilitate, pentru că municipalitatea era asociat unic.
Nu e conflict de interese
Incompatibilitatea nu există însă, după cum a anunţat ieri-dimineaţă, în cadrul unor declaraţii de presă făcute pe holul Prefecturii Dolj, viceprimarul PDL Mărinică Dincă. Acesta a înmânat reprezentanţilor mass-media un răspuns al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), în care se menţionează că SC Salubritate Craiova SRL are dreptul de a participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică, „situaţiile în care o societate comercială ce are ca acţionar sau asociat un consiliu local sau judeţean sau este înfiinţată de o autoritate contractantă (...) nefiind de natură să creeze un conflict de interese“.
Într-o atare situaţie, reprezentanţii Primăriei Craiova au întocmit şi înaintat primarului Antonie Solomon, cu câteva zile în urmă, o „notă justificativă“ în care se arată că există o „situaţie de necesitate“, întrucât la sfârşitul acestei luni expiră dreptul Salubrităţii de a aduna gunoiul şi de a face curăţenie în oraş. În documentul menţionat se arată că nu este timp pentru organizarea unei licitaţii, întrucât „durata de organizare şi desfăşurare a procedurii de licitaţie deschisă/concesionare este de 123 de zile“.
Negociere cu un singur operator
„Având în vedere