Recent o idee buna a fost emisa referitor la renuntarea din 2013 la un al 3-lea acord cu FMI. Nu stim inca daca este o idee buna independenta or doar un argument suplimentar in retorica menita sa “vinda” necesitatea unei noi tinte pentru Romania de genul aderarii la zona euro. Daca este doar un argument pentru sustinerea aderarii la zona euro ori a semnarii urgente a pactului fiscal nu mai este o idee atat de buna.

Este interesanta recenta ante-pronuntare in privinta unui nou acord cu FMI incepand din 2013, mai ales ca nu au aparut idei la fel de valoroase in cazul primelor doua acorduri.

i) In cazul acordului prezent o intrebare legitima este de ce nu folosim banii ieftini daca tot bifam tot felul de conditii si conditionari. Ori renuntam sa aplicam chiar orice se cere ori tragem banii care sunt semnificativ mai ieftini decat imprumuturile recente ale statului de pe piete. Evolutia acordurilor in cazul altor state sugereaza existenta spatiului de negociere pentru autoritatile romane.

In caz ca se foloseste acordul cu FMI doar ca si ancora de stabilitate ar fi trebuit ca Romania sa fie prezenta pe piete in mod sistematic de ani buni. O administrare competenta a datoriei publice este caracterizata si prin constanta legaturii cu piata. Romania este penalizata prin dobanzi mai mari (cum a dovedit recent prin emisiunea in dolari) si datorita comportamentului oportunist in relatia cu pietele.

In trecutul recent, statul, in loc sa foloseasca umbrela acordului pentru a se finanta ieftin, la termene lungi si in mod diversificat, a preferat o forma de consangvinizare prin imprumutarea tot de pe piata locala a unor sume la termene scurte prin asa numitele “club loans” si plasamente private. Banii pentru aceste “finantari” pre-agreate, au provenit din diminuarea rezervei minime obligatorii. Aceasta diminuare avea in contrapartida optica sumele varsate