Preşedintele Traian Băsescu a plecat vineri seară la Predeal, pentru a petrece un weekend cu zăpadă la munte. Surprinzător, în coloana prezidenţială, pe segmentul Ploieşti-Predeal, s-a aflat şi maşina liderului PSD Victor Ponta.
Călătoria celor doi în aceeaşi coloană, cu antemergător şi maşini ale Poliţiei, a fost conjuncturală, după a declarat aseară, pentru gândul, Victor Ponta. Liderul PSD se îndrepta spre o şedinţă de partid la Braşov când, pe DN1, a prins coloana prezidenţială. Pentru că nu a putut s-o depăşească, Ponta s-a "ataşat" coloanei, în ciuda încercării iniţiale a unei maşini care însoţea autovehicolul prezidenţial de a îndepărta "intrusul".
Iată ce povesteşte şoferul lui Victor Ponta, pentru gândul: "Am ajuns din urmă coloana lu' Băse la intrarea pe centura Ploieştiului, am încercat de vreo două ori s-o depăşim, da' ne-a blocat unul dintre echipajele de poliţie şi a trebuit să renunţăm. După aia poliţiştii au încercat şi să ne împiedice să stăm în coada coloanei, dar când au văzut cine suntem ne-au lăsat în pace. Şi ne-am târât până la Predeal cu 70-80 la oră, că nu s-a putut merge mai repede din cauza aglomeraţiei de pe şosea, cu toţi antemergătorii lu' Băse. Noroc că de la Predeal s-a mai eliberat drumul şi am putut s-o calc ca lumea, nu mi-a mai stat nimeni în faţă până la Braşov, am ajuns în doar vreo 13-14 minute".
Şi varianta lui Victor Ponta: "Am stat o oră şi jumătate în spatele coloanei prezidenţiale şi mi s-a părut cu totul anormal să blochezi DN 1 vineri seară, era o coloană uriaşă de maşini şi cred că toţi au avut gânduri foarte rele despre preşedintele Băsescu. E o lecţie pentru mine, când vom fi la putere să nu facem la fel."
Această întâmplare automobilistică este cu atât mai amuzantă cu cât Traian Băsescu şi Victor Ponta au avut dese ciocniri auto-moto-politice. Băsescu declarase la un moment dat că nu o să lase