Nici o clipă de graţie nu i-a fost acordată lui Mihai Răzvan Ungureanu şi miniştrilor săi. De ce? Cât de mare e frica? Cât de mare e miza?
La ora la care scriu, noul guvern depune jurământul. De la nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, acesta a devenit ţintă nu doar pentru opozanţii consacraţi ai lui Traian Băsescu şi ai PDL, ci, surprinzător, şi pentru o parte dintre susţinătorii lor.
Analişti şi jurnalişti etichetaţi drept "portocalii" le-au explicat românilor de ce Mihai Răzvan Ungureanu nu poate conduce un guvern de "grei" sau de "debutanţi" ai actualei Puteri. Regimul din România a fost comparat fie cu cel al lui Putin, fie cu cel al Mubarak. Faptul că foşti şefi ai serviciilor secrete din SUA şi Israel au ajuns apoi în funcţii de decizie de prim rang în ţările lor a fost citit în altă paradigmă. Toate acuzele au vizat stagiul său la conducerea SIE, din decembrie 2007 până în prezent.
Contestatarii lui Ungureanu îi reproşează că a intrat în politica mare prin numire şi nu prin vot popular, fără a sta pe tuşă câţiva ani, timp în care informaţiile pe care le-ar deţine din stagiul de "spion şef" să se învechească. Altfel spus, că Ungureanu poate tranşa lupta cu adversarii politici ai lui Traian Băsescu şi ai propriului guvern folosind informaţii de top secret.
Contestatarii lui Ungureanu - roşii, galbeni sau portocalii - cântă după aceeaşi partitură şi par a ignora adevărul: actualul premier este un civil care a condus Serviciul de Informaţii Externe al României, serviciu cu arie de acţiune exclusiv în afara graniţelor României. SIE poate colabora cu SRI - serviciul care gestionează informaţiile din ţară - doar în cazul monitorizării unor reţele transnaţionale. În condiţiile în care ştiu adevărul, dar susţin contrariul său, ce pot crede românii despre discursurile vehemente anti-Ungureanu? Eu, una, pot să cred că îngrijorarea şi înverşunarea
