Unele expresii colocviale sunt relativ transparente: nu par să creeze dificultăţi de înţelegere, dar se pot transforma în adevărate capcane pentru traducători, în măsura în care aceştia riscă să nu le descopere, în context, sensul figurat.

Expresia de amorul artei e destul de cunoscută în registrul familiar al românei; apare (sub cuvântul-titlu artă) în dicţionarele curente – DEX, Micul dicţionar academic (2001), Noul dicţionar universal (2006), DEXI (2007), cu explicaţia „(în mod) dezinteresat”. Cuprinderea în Dicţionarul de argou al limbii române al lui G. Volceanov (2006), cu glosarea „de plăcere”, „pe gratis, fără bani, de pomană”, atestă o lărgire a sensului şi a uzului său. Explicaţia e foarte corectă; nu la fel de justificată mi se pare încadrarea expresiei între argotisme.

În secolul al XIX-lea, când termenul amor se răspândea mai întâi în registrul cultivat şi apoi în afara lui, sintagma amorul artei avea adesea sensul „dragoste pentru artă”. Cu această valoare, formula apare, de exemplu, la Alecsandri, într-o scrisoare din 1879 adresată lui Ion Ghica: „publicul român, atât de inteligent, a probat, prin manifestările binevoitoare cu care a făcut primirea lui Despot, că ştie să preţuiască încercările conştiincioase ale unui autor, când acesta în scrierile sale este dominat numai de amorul artei”. Sensul propriu al sintagmei se păstrează până târziu (cum o dovedeşte un exemplu dintr-un articol de istoria artei, publicat în Revista Fundaţiilor Regale, la 1 octombrie 1942, „împins de amorul artei, el pleacă la Roma”); de altfel, este actualizabil şi azi. Trecerea timpului a asociat însă sintagma cu o puternică notă ironică, datorată mai ales conotaţiilor devalorizante (desuetudine, notă de ridicol) pe care le-a căpătat termenul amor.

În secolul al XIX-lea, expresia – în varianta pentru amorul artei, mai apropiată de sursa franceză – avea d