Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buget „arici" în nordul ţării

Publicat in Romania Libera, vineri 10 februarie 2012 ·

Baia Mare, Satu Mare şi Zalău nu se pot baza în 2012 pe un buget, în total, mai mare de 550 de milioane de lei.

Evoluţia bugetelor din România se reflectă în acest an, mai mult decât în perioadele precedente, prin banii veniţi din fondurile europene. Investiţiile de sute de milioane de euro, prin astfel de fonduri, ce au fost anunţate în diferite oraşe din Transilvania au ridicat mult bugetele respectivelor municipii. Există, însă, şi destule zone codaşe la cerut bani europeni, iar "timiditatea" lor se reflectă cel mai bine în bugetele locale.

Sălajul, din care provine noul ministru al Economiei, Lucian Bode, este un judeţ codaş din acest punct de vedere, iar Zalăul, reşedinţa de judeţ, se "mândreşte" cu unul dintre cele mai mici bugete. Puţin peste 100 de milioane de lei are la dispoziţie oraşul sălăjean, iar din aceşti bani, 91 de milioane reprezintă veniturile bugetului de funcţionare.

Subvenţiile de la bugetul de stat înseamnă puţin peste un milion de lei, în condiţiile în care, pentru echilibrarea bugetului local, Consiliul Judeţean Sălaj a alocat alţi 172.000 de lei. Finanţarea cheltuielilor descentralizate, ale celor de personal din instituţiile de învăţământ preuniversitar sau ajutoarele pentru încălzire cu lemne sunt câteva din domeniile în care se vor duce banii Zalăului în acest an. Veniturile bugetului de dezvoltare depăşeşte puţin peste 10 milioane de lei, iar în acest capitol intră şi sumele modice, în comparaţie cu alte oraşe, ce vor intra în urma finanţărilor europene.

De un buget nu cu mult mai mare dispune municipiul Satu Mare. Consiliul Local a aprobat, săptămâna trecută, suma de 183.559.300 de lei pe care reşedinţa judeţului cu acelaşi nume o are la dispoziţie în 2012.

Din aceşti bani, 158 de milioane reprezintă bugetul de funcţionare, iar diferenţa de 25 de milioane de lei va fi îndreptată către secţiun

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 54 minute
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 53 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 2 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 2 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 2 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 3 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°