Tatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale. Şi dă-le lor o litră de gaz să-şi aprindă lampa, şi o bucată de pâine. Că a Ta este România uitată în nămeţi, acum şi pururea...

Bătrâna s-a trezit odată cu găinile. Asta acu' o săptămână. S-a uitat pe fereastră, era încă întuneric. A încercat să deschidă uşa - se înţepenise. A stat ore întregi, lângă soba rece, ascultând crivăţul. Ştia că o să apară neamurile. Pe la prânz, s-a uitat iar pe fereastră: era întuneric. A urcat în pod şi a inţeles că n-o să mai iasă niciodată din casă. Zăpada ajunsese la horn, satul era scufundat în nămeţi, drumul - pe care odată trecea lumea şi vinerea venea maşina de pâine - dispăruse. Dar asta era înainte ca oamenii să sape tunele între ei, femeile să coacă turte cu ultimul mălai, să topească zăpada şi s-o fiarbă, iar copiii să facă derdeluş pe acoperişuri.

Acum e bine. Se gândesc cum să-şi îngroape morţii, pe care îi cară cu sania sau pe celofan până la tâmpla bisericii, ca să le cânte părintele Stâlpii.

N-are cum să nu vină primăvara, că-i an electoral. O să treacă şi inundaţiile şi satul o să se zvânte. O să fie veselie mare, o să apară caravanele electorale, cu afişe colorate, cu baloane, cu pungi de zahăr, iar saltimbanci cu guri imense o să toarne peste vieţuitori şuvoiae de promisiuni.

Tatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale. Şi dă-le lor o litră de gaz să-şi aprindă lampa, şi o bucată de pâine. Că a Ta este România uitată în nămeţi, acum şi pururea...