Steaua a ispăşit blestemul izolării din canto­namentele iernii. Ilie Stan şi trupeţii săi, pedepsiţi de calificarea în primăvara europeană, reintră cu întâietate în cadenţa impusă de competiţiile oficiale. Schimbarea de ritm a cramponaţilor stelişti generează tulburări de repertoriu şi în sărăcia de rastel a trebălăilor care lăutăresc pe lângă echipă. Te cuprinde mila când observi chinuiala prin care trec captivii ideilor fixe atunci când, forţaţi de împrejurări, sunt nevoiţi să-şi primenească marotele.

Marea dezbatere naţională pe tema ierar­hizării gafelor comise de antrenori în stabilirea programelor de pregătire trebuie abandonată, cel puţin pentru moment. Şi trebuie abandonată chiar dacă cei săraci în capul lor nu au reuşit să nască nici un fel de concluzii. Nu se ştie dacă Ilie Stan a greşit atunci când a ales muntele pentru debutul pregătirilor, nu se ştie dacă Victor Piţurcă a dat cu fotbaliştii-n baltă atunci când i-a forţat la câte trei antrenamente pe zi. Şi, lucru foarte important, nici măcar nu se ştie dacă cei doi au cu adevărat vreo vină sau nu. Fiindcă argumentarea culpabilităţii prin acidentările unor fotbalişti sau folosirea de către cei doi tehnicienii a unor metode demodate este mult prea subţire pentru a fi luată în seamă. Cornel Dinu a pledat în beneficiul culpabilităţii cu o ironie amendată de suferinţă şi o patimă care dăunează grav competenţei. Anghel Iordănescu, şi el antrenor legitimat de performanţe cel puţin egale cu ale Procurorului, a pledat în apărarea celor inculpaţi folcloric.

Nulitatea acestei dispute stelisto-dinamoviste, nulitatea acestei dispute absolut subiective în esenţa ei, a lăsat trofeul dreptăţii fără câştigător. În avantaj au ieşit doar clăcaşii care-şi găsesc rostul în meserie doar prin datul vorbelor la deal. După avantaj a cotrobăit şi Mitică Dragomir atunci când s-a înscris la cuvânt. Preşul ligii, şi e