Mamaia mea mi-a spus odată să nu regret ce-am făcut ci ce n-am făcut în viață. Nu m-am luat după ea. Eu am jucat după reguli și nu m-am abătut de la drum nici pentru a bea o gură de apă rece dintr-un îmbietor izvor de pe margine. Mi-am văzut de drum, mi-am pus ochelarii de cal și-am privit înainte.

Și totuși, de multe ori m-am întrebat, oare la linia de sosire, cine va fi declarat învingător în competiția vieții: Calculatu’ sau Boemu’? Din postura mea bleagă și plăcintoasă de spectactor, am preferat să stau cuminte în tribună și să le număr punctele fiecăruia, jinduind în taină la emoțiile și realizarile lor, urmarindu-le viața așa cum m-aș uita la un colaj cu imagini care se succed când colorate și însorite când alb-negru și terne… Am văzut uragane de destrăbălare, rătăciri, haos, un preaplin de libertate interioară, aripi desfăcute la maximum, plonjări amețitoare din vârful unui munte până pe coama valului, cu picioarele abia atingând placa de surf, chiuind din toți rărunchii, cu toate celule corpului explodând de un anume gen de fericire, de lipsa regulilor, inhalând viața prin toți porii…în timp ce pe mal, cineva stă în patru labe și sapă de zor un șanț ca să facă stavilă să nu-i ude apa prosopul și bunurile personale. Le protejează și anticipează. Vede valul cum se apropie cu un nebun care face scamatorii pe surf și sapă mai abitir… Când marea îi obosește pe amândoi, răzbiți de foame fiecare se retrage acolo unde îi e locul: Boemu’ se așază sfârșit de atâta chiuieli pe scaunul unei terase, deschide o bere și își așteaptă ciracii. Care nu vor întârzia…ei niciodată nu întârzie. Sunt mereu acolo unde e Boemu’… adulmecându-i viața, invidioși pe curajul lui, pe miserupismul lui, admirându-i în taină aerul rebel pe care-l degajă.. și nebunia de lua viața la mișto. Calculatu’ se duce acasă. Acolo unde-l așteaptă nevasta cu ciorbiță și friptură înabușită pe u