În sfârşit, civilizaţia noastră a atins acel grad de dezvoltare care îi permite oricui să-şi exprime total incompetenţa.

Din ce în ce mai mulţi cetăţeni au tendinţa de a avea încredere mai ales în tipi la fel de nepricepuţi ca şi ei. Admiraţia nu mai funcţionează ca pe vremuri, acum e şi ea supusă democraţiei. Adică nu poţi să te apuci să te umileşti în faţa unuia care e mai bun decât tine. Te raportezi numai la persoane care nu-ţi pot crea complexe, oameni cu acelaşi grad de handicap practic ca tine. De asta, e bine ca sfaturile să fie cerute mai ales de la necunoscuţi, pentru că cei avansaţi îi simt după privire că nu au cum să-i încurce mai tare decât sunt deja. Şi orice idiot se simte şi puţin flatat şi puţin obligat să-l încurce pe altul. Nouă români din zece sunt oricând gata să îşi dea cu părerea despre cum ai putea să ajungi într-un loc despre care nu au nici cea mai mică idee. Nu ştiu – e o expresie pe cale de dispariţie. Telefonul sună în draci la orice emisiune radio sau tv, sms-ul transportă zeci de mii de întrebări ale unor oameni care la prima vedere par să aibă şi discernământ şi tot ce trebuie ca să umble liberi pe stradă. Am văzut că înfloresc acum blogurile cu reţete culinare. La fel ca şi doamnele cu unghii foarte lungi şi zece mâini stângi care sorb cu nesaţ tehnică de bucătărie de la emisiunile lui Jamie Oliver, majoritatea populaţiei crede că dacă transcrii corect o reţetă, mâncarea e cel puţin pe trei sferturi făcută. Dacă te uiţi la toate emisiunile, ai deja centura neagră şi poţi nu numai să găteşti tot felul de grozăvenii, dar, mai ales, să dai sfaturi competente şi să începi încet, încet, să devii puţin mai doct. Insistenţa e cel mai bun înlocuitor al credibilităţii. Regula numărul unu e că orice tembel poate avea un fan club, deci merită efortul. Frecvenţa cu care baţi câmpii se transformă cu timpul în reputaţie, indiferent de mediul