Iarba a fost salvată de o folie din fibre poliesterice, care permite trecea oxigenului, dar păstrează în sol căldura produsă de instalaţia de încălzire subterană.
Ieri s-a făcut lumină şi la propriu, şi la figurat în privinţa gazonului de pe Arena Naţională. Primarul Capitalei, preşedintele FRF şi patronul Stelei au mers la stadion pentru a inspecta suprafaţa de joc cu mai puţin de o săptămînă înainte de meciul tur cu Twente. Becali a mers îmbrăcat la costum, în timp ce Mircea Sandu a venit în cizme. Gigi a fost primul care n-a mai avut răbdare să-l aştepte pe Oprescu pentru a da la o parte prelata de pe teren pentru a vedea starea gazonului. "Hai să vedem, e bun sau nu e?", a zis Gigi şi a aruncat într-o parte folia. "Senzaţional. Terenul e perfect!" a fost reacţia stelistului după ce a văzut iarba verde, aflată într-o stare foarte bună.
Cum a rezistat terenul zăpezii şi temperaturilor extrem de scăzute din ultima perioadă? În special datorită foliei speciale cu care a fost acoperit acesta încă de la jumătatea lunii ianuarie. Prelata respectivă e din fibre poliesterice şi are dublu rol: permite trecerea oxigenului, pentru ca iarba să poată respira, dar, în acelaşi timp, păstrează în sol căldura produsă de instalaţia de încălzire. Iarba n-a avut nici un fel de problemă din cauza gerului, dar nici din cauza zăpezii, astfel că ieri era verde şi chiar crescută foarte mult.
Oprescu anunţă: "Vom înlocui gazonul, aşa cum vrea UEFA"
Primarul Capitalei a explicat şi ce va urma în privinţa terenului de pe Arena Naţională, pe termen mediu. "Dacă Steaua se va califica, va putea evolua pe Arena Naţională. Toţi o vor putea face, însă numai după ce vom respecta recomadările UEFA şi ne vom apuca să schimbăm gazonul ca să nu mai avem surprize", a declarat Oprescu.
De mîine reîncep ninsorile
Prognoza nu e una favorabilă pentru Steaua. De m