Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că România va respecta, în continuare, acordurile încheiate cu forurile internaţionale. „Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos", a mai spus Oltean.
"Noi sperăm şi gândul nostru cel bun este că vor fi acele condiţii economice care să permită măsuri de revenire a salariilor. Să nu uităm că România este ţara cu cea mai mare creştere economică din 2011, 2,5 la sută, şi are prognozată una din cele mai mari creşteri economice, peste media creşterii economice în ţările Uniunii Europene", a declarat Oltean.
Oltean a atras atenţia asupra necesităţii României de a respecta acordurile internaţionale: "Suntem, într-un fel sau altul, angajaţi într-un raport contractual cu forurile internaţionale, cu Banca Mondială, FMI, UE, nu îţi poţi permite să nu le respecţi. Orice clauză presupune şi consecinţe de altă natură dacă nu le respecţi".
Secretarul general al PDL a justificat, însă, necesitatea respectării măsurilor de austeritate, arătând că datorită acestor decizii, "Românie este una dintre cele mai stabile ţări din punct de vedere economic, social şi politic".