USL nu a fost și nu va fi sub pericolul de a se destrăma, după cum își doresc cei ce la putere. Zilele următoare vom stabili candidații comuni pentru licalități și consilii județene, a declarat vineri, la Brașov, Victor Ponta, care s-a întâlnit cu membri ai organizației municipale și cu o parte din candidații PSD la primării.
Liderul PSD Brașov, Constantin Niță, a precizat că sunt rezolvate 70 la sută din probleme în județ și le vom rezolva fara să le amplificam. Candidații USL pentru președinția Consiliului Județean și Primăria Brașov sunt stabiliți: Aristotel Căncescu (PNL), respectiv Cătălin Leonte (PSD).
USL a stabilt să aibă candidați comuni. Vor exista excepții acolo unde doi se cearta și al greilea castiga. „Cine nu finalizeaza negocierile pana la 15 februarie, vom stabili noi la Bucuirești candidatul“, a precizat Liviu Dragnea, prezent și el la Brașov.