În 1954, când s-a dorit reintroducerea lui George Topîrceanu în circuitul editorial şi publicistic, pentru a face din opera poetului o gazetă de perete bolşevică, presa literară s-a grăbit să vadă în Rapsodii de toamnă o \"critică virulentă a vieţii politice din regimul burghezo-moşieresc“. Sursa: Octavian Cocoloş

Aşa s-a făcut ca nevinovatele versuri despre "lăstunul, în frac“, "insultat în pauze de broscoii din răstoacă“ să fie înfăţişate drept o satiră la adresa Parlamentului interbelic, "eretele", drept ticăloasa Siguranţă burgheză, şi, în general, atmosfera veselă din Rapsodii, drept crunta denunţare a atmosferei de pe scena politică burghezo-moşierească.

Ispitit de acrobaţiile textierilor din 1954, sunt tentat să compar şi eu reacţiile politico- mediatice stârnite joi, 9 februarie 2012, de discursul lui Victor Ponta în Parlament, cu hărmălaia din Rapsodii de toamnă. Am întâlnit cu acest prilej toate personajele din celebra Baladă a lui Topîrceanu. Şi coţofana fără ocupaţie, care aduce o veste de senzaţie, şi vrăbiilecare ies alarmate din şanţuri, şi papura care se zbate, legănându-şi săbiile, şi lişiţele care încep să strige ca de mama focului, şi broscoii din răstoacă şi lăstunul, care vrea să ţină o cuvântare în această chestie.

Am întâlnit, înainte de toate, în persoana fizică a unui politician trecut de perioada datului în copt, "Un ţânţar nervos şi foarte/ Slab de constituţie“. Isteria naţională stârnită de un fapt precis m-a convins încă o dată că nu ne vom lecui în veci de trăirea vieţii politice la nivel de telenovelă. Acolo unde, în lumea civilizată, se răspunde cu analize reci, cu intervenţii inteligente, cu explicaţii şi ipoteze, la noi dau năvală sughiţuri şi oftaturi, jelanii, plânsete, zbierete, leşinuri şi tremurici de posedate, datul poalelor peste cap, ridicatul pumnului a revoltă, ca în tabloul lui Octav Bănci